Astăzi vi-l prezentăm pe Ion Andreescu, pictorul care a orientat definitiv arta românească. Este afirmaţia criticului francez Jacques Lassaigne.
Născut într-o familie înstărită din Bucureştii anului 1850, Ion Andreescu a avut o copilărie fără griji, alături de cei şase fraţi. Datorită tatălui, proprietar de han în mahalaua Staicului, a beneficiat de educaţie, fiind înscris la pensionul particular al lui Andreas Apostolas, urmând apoi gimnaziul Lazăr şi Colegiul „Sfântu Sava”.
În 1869, la îndemnul profesorului de desen C. I. Stăncescu, Andreescu se înscrie la recent înfiinţata Şcoală de Belle Arte, urmând apoi cursurile Şcolii de Arte din Bucureşti, condusă de Theodor Aman.
Din păcate, trei ani mai târziu este nevoit să muncească pentru a se întreţine. Tatăl lui, bolnav, nu se mai putea ocupa de afacerea familiei a cărei situaţie financiară devenise precară.
Andreescu ocupă funcţia de profesor la Seminarul episcopal din Buzău, dar visează să studieze picture la Paris şi Barbizon.
Orăşelul de provincie îi oferă peisaje pe care le surprinde în tablouri precum Stejarul, Stanci si mesteceni, Padure de fagi. Acestea, împreună cu portretele şi naturile statice din acea perioadă îi aduc recunoaştere în rândul artiştilor, dar şi al colecţionarilor din acea vreme.
Într-o convorbire cu Barbu Delavrancea, pictorul G. D. Mirea afirma despre peisajele de început: „Andreescu, în peisaj, a început cu ceea ce alți artiști abia pot uneori să sfârșească.”
În 1878, cu banii adunaţi din vânzarea de tablouri şi cu salariul luat pe trei luni în avans, ajunge, în sfârşit, la Paris.
La scurt timp este admis la Salonul Oficial, unde expune doua tablouri, alaturi de nume consacrate ale picturii impresioniste franceze: Claude Monet, Auguste Renoir sau Edouard Manet.
Se înscrie la Academia Julian, dar refuză alinierea la creaţia de atelier, aşa încât pleacă la Barbizon, un cătun de la marginea pădurii Fontainebleu, loc de refugiu pentru artiştii care preferau pictura după natură, în aer liber.
La Barbizon are loc întâlnirea legendară cu Nicolae Grigorescu. În vara anului 1880, Andreescu îl întâlneşte pe cel careâi influenţase creaţia şi care avea să declare: ,„Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut ţara! Dacă ar fi trăit ar fi devenit negreşit marele nostru artist naţional.”
Ca un omagiu adus mai tânărului său coleg, Grigorescu îl pictează pe Andreescu în pădurea de la Fontainebleu, în costum de lucru, înconjurat de o bogată vegetaţie de vară.
După numai trei ani de şedere în Franţa, starea precară de sănătate îl determină să se întoarcă în ţară.
1881 este anul în care expune pentru ultima dată la Bucureşti, printre creaţii numarându-se Aleea de fagi, Rozele rosii si Bucureştiul văzut noaptea.
Ion Andreescu moare, răpus de tuberculoză, la 22 octombrie 1882, la doar 32 ani.
A lăsat în urmă o creaţie care stă sub semnul naturii, al pădurilor şi al marginilor de sat, întreaga opera reflectându-i firea visătoare. Tablourile lui Ion Andreescu pot fi admirate la Muzeul National de Artă şi la Muzeul Zambaccian din Bucureşti.