Iosif Sîrbu s-a născut la 21 septembrie 1925 la Șibot, județul Alba și a fost primul campion olimpic român din istorie, performanța sa fiind obținută la Jocurilor Olimpice de vară din 1952 de la Helsinki la proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat.
Iosif Sirbu pune mâna pe pușcă la vârsta de 12 ani, fiind inițiat de tatăl său ca prim antrenor. La 14 ani își trece în palmares cea dintâi victorie la „Cupa Orașului București” în întrecerea elevilor.
În 1947 este campion balcanic cu un total de 391 de puncte la armă liberă, poziția culcat. În anul 1949 cu patru titluri naționale deține supremația internă a acestui sport.
Pentru Iosif Sârbu Olimpiada s-a desfășurat pe Poligonul Malmi care se afla la 26 de kilometri de Helsinki.
Clic pentru a vedea prezentarea.Finaliștii probei de armă liberă calibru redus, 40 de focuri, poziția culcat, sânt chemați la standuri. În aceste clipe Iosif Sârbu se gândește la „imposibilul 400”:” Hai să le arătăm de ce suntem în stare! Că n-au prea auzit de noi!”. Așa va începe una din cele mai frumoase finale din istoria tirului.
Momentele de încordare se scurg cu repeziciune și vine clipa ultimului foc. Iosif simte un fior lăuntric, luneta arătându-i clar că se află la un foc distanță de „imposibilul 400”. Respiră adânc de câteva ori, se asează din nou în poziție de tragere, potrivește arma îndelung, fixează la nesfârșit cătarea pe baza țintei și în fine blochează respirația. Arătătorul începe să apese imperceptibil pe trăgaci, milimetru cu milimetru. Și plumbul pornește, purtat parcă de un fir spre inima țintei. Se uită după aceea prin lunetă vede rezultatul dar își înfrânează foarte greu bucuria omenească: toată tragerea a durat 70 de minute, răstimp în care a fost posibilă realizarea perfecțiunii probei de tir.
Nu după mult timp de la marea victorie, Iosif Sârbu află de la medicul oftamolog că ochiul drept nu mai trebuie forțat în nici un fel.
Într-un astfel de moment cel care devenise primul maestru emerit al sportului, nu s-a gândit să renunțe la activitatea sa și să se retragă în plină glorie, ci a căutat soluții pentru a continua cu celalalt ochi.
Reușește să inventeze un dispozitiv special și tintind cu ochiul stang, la Jocurile Olimpice de la Melbourne în 1956 se clasează pe locul cinci
Peste alti 4 ani, la Olimpiada de la Roma, a venit pe locul 12, jurându-si însă să fie mai bine pregătit peste patru ani, la Tokio.
Din păcate promisiunea nu a mai putut fi onorată: pe 6 septembrie 1964, cu câteva zile înainte de plecarea în Japonia, a fost găsit mort în casa din Bucureşti. Circumstanţele dispariţiei maestrului emerit la sportului nu au fost explicate oficial niciodată, dar se consideră că acesta s-a sinucis, după ce un raport medical nu doar că i-a interzis participarea la Jocurile de la Tokyo, dar i-a interzis să mai concureze vreodată, din cauza problemelor la ochi.
Studioul Regional Radio România Cluj
Editor coordonator: Andrei Huțanu
Documentare/voiceover: Florin Pruteanu
Cameraman/editor imagine: Călin Fărcaș
Prezentator: Andrei Huțanu